estetica-frumosului

                      Hello!        Lumea se misca incet. Si rar. Rari oamenii. S-au retras in ei. Si in online. Traiesc virtual. Trist.      A iesit soarele! Rotund si palid. De la fereastra mea se vede strada principala. Bate vantul.       Se anunta ca se deschid scolile, teatrele, cinematografele si restaurantele. Doar se anunta. Totodata se spune ca noua tulpina, a aparut si la noi. Asa ca cele spuse vor zbura, cele scrise raman in continuare. Oamenii nu vor sa deschida restaurantele, pentru ca nimeni nu ar face profit, daca ar lucra cu 30% din capacitatea restaurantului. Pana nu se vor da drumul la organizarea de evenimente, in interiorul restaurantelor, majoritatea vor ramane inchise.  Dimineata ploua mocaneste. Nu era foarte frig. Mergem la munca si stam pana pe la 13.  In interior este frig. Avem o centrala pe lemne, dar fiind putini, nu are rost sa incalzim 200 de metri patrati.   La munca ne mai relaxam. Mai iesim din monotonie si ne bucuram de prezenta fiecaruia dintre noi.

                                    Vreme de scris      Iarna cara cu ea amintirile si le rastoarna in mijlocul lumii si se pune pe ravasit. De-aia suntem nostalgici. N-are rusine, nu ii pasa ca ne face rau sa ne tot amintim. Nu ii pasa de regretele noastre. Nesimtit anotimp!...    ...daca covidul asta ar fi existat inainte, va dati seama ce am fi tusit pe la cules de porumb, prin tractoare, prin fabrici!..daca era covidul inainte, ce faceam?.. inchideam intreprinderea, nu mai recoltam graul, n-am mai fi hranit animalele din fermele zootehnice, am fi lasat viile pline cu struguri?!...ce ar fi guitat bietii porci, milioanele de porci din milioanele de gospodarii ale romanilor!...acum sunt milioane de gospodarii parasite, pline de buruieni, goale, fara tipenie de om...unde sunteti, mai oameni buni?...ce ne facem noi fara voi?!...si ce face tara asta fara oameni?!..cat o sa mai fie?!...daca nu va intoarceti, peste ani, tara asta va fi precum satele, orasele ei-goala si pustie!            

          M-am departat de voi, pentru ca timpul a devenit prea compact, s-a strans in el si nu mai avem loc si de frumusetea noastra interioara, de ganduri si le lasam inlauntrul nostru, sa piara sau sa fiarba.  Dar mi-amintesc. Asta e marea mea problema, ca mi-amintesc. si amintirile le compar cu astazi, cu fiecare clipa pe care-o traiesc.   Existau niste vremuri demult. Si aveau un aer, pe care il puteai respira. Si feicare respiratie a ta, era frumoasa, pura, fara urma de meschinarie, fara ura, invidie.   Mergeam uneori toamna sa ne plimbam. eram atat de tineri! Si o luam spre catedrala si in drumul nostru treceam pe langa un parculet, cu pomi tineri, niste meri padureti, cu frunze rosu-sangeriu si apoi treceam prin fata casei de cultura,, pe langa biblioteca si apoi ajungeam in fata catedralei. Pe partea cealalta era un parc, unde Duminica o fanfara, canta , iar oamenii stateau ore in sir si ascultau valsurile fanfarei...Ei bine, aceasta plimbare, in zilele cand ploile mocane

             Ii vedeam des impreuna... Nu se mutasera demult in zona. El inalt si masiv , ea miniona  si cu o figura inocenta , plina de candoare. Ii remarcasem. Ciudat , pentru ca de obicei , trec ca o naluca, fara sa observ ce se petrece in jurul meu... Aveau un ceva , o potrivire , o imbinare perfecta , pe care putine cupluri o au. Frumusetea ei  si brutalul lui , atrageau privirile ca un magnet...       Nu stiu cat era ora , dar era destul de tarziu, aveam ceva de lucru si nu observasem ca trecuse timpul..Lampa de pe birou , isi trimitea lumina strict pe laptop . Ridicand privirea , am observat , bezna din camera. Mi-am luat o tigara si am iesit in balcon... Aerul rece , imi mai trezi putin atentia.   - Nu draga , dar sincer, mie mi-e mila de ea. ..E si tu , acum , nu ii poti da tu sfaturi. Nu cred ca sfatul tau este unul pertinent si oricum , nu poti sti exact ce este intre ei. Sotia mea , vorbea la telefon. Am tras ultimul fum si am intrat. In bucatarie , sotia pregatea  m

   El , timpul , vremea , vremurile , ne schimba ...infatisarea , pielea , ochii , mainile , trupul , tot...Sufletul si simtirile , nu ni le schimba , poate ni le defineste...Ca si cum ai trasa pe o plansa , o linie subtire , apoi in fiecare zi , o ingrosi , azi cu o culoare , maine cu alta si tot asa....    Sufletul nostru este o acumulare de sentimente , nascute , aparute pe parcurs  si apoi adancite , intarite ...Ele , sentimentele , simturile din inima , ele sunt cele care ne fac buni , senini , incrancenati , calzi , duri , molcomi, repeziti , iubitori , dusmanosi , generosi , egoisti ...Ele , sentimentele picurate in noi din primele zile de viata , ele creeaza omul de mai tarziu..si rar , omul acela, se poate slefui si singur , daca este constient , de ceea ce are prea mult sau prea putin...   Am privit astazi un copil ..se rasfata singur. Mama acestuia , era aproape umila...aceasta femeie nu isi crestea copilul . Copilul o domina.   Femeia statea in picioare , langa un loc

                                                 Gradina din spate , este mirifica. Cativa stejari  tineri , un tei si un nuc batran , dau acestei gradini , un farmec aparte si o transforma intr-o mica padure. Nu m-am gandit niciodata, ca voi locui in acest cartier.   Mereu am fost un rebel romantic , daca exista acest mix uman..eram independent si totodata un visator. Lumea mea , era una calma , linistita , cu oameni buni si cinstiti. Lumea mea , era construita din vise , poezie si carti. Carti multe. Biblioteca , nu era foarte departe de noi. Mergeam acolo saptamanal . Nu puteai sa iei mai mult de cinci carti o data , pe care eu le citeam in doua-trei zile.   Asa ca mai luam un prieten si imprumutam si pe contul lui. Comunismul asta , frate !...nu stiu...te limita pe deoparte si pe de alta , iti creea mediul de a te depasi , de a te dezvolta, te transforma intr-un autodidact...setea de cunostere , ne-a disparut odata cu capitalismul...    Soarele mi-a incalzit sufletul astazi