estetica-frumosului

Eeee si ploua ! Ploua de-adevaratelea , ploua si ne este dor! De tot ce a fost odata ! Ploua peste noi si pe pamant! Ploua cu amintirile fiecaruia dintre noi ! Si ne ploua gandurile si vietile ! Si ele parca renasc !Si odata cu ele si noi ! Ne uda la radacina sentimentele si de-aia iubim mai mult cand ploua!... Vecinele si-au scos galetile pe buza scarii si ploaia le umple , de parca ar fi vrut sa le ajute... E buna vecine , pentru spalat pe cap ! mi-au spus soptit, de parca ar fi fost un mare secret ...  Am pornit prin ploaia mea , si am vrut sa-i iau toata apa in sufletul meu... Hei ! aud un glas baritonal... Unde te duci fara umbrela ? ma intreaba un vecin apropiindu-se grabit. I-am zambit si refuzand politicos adapostul umbrelii sale , m-am oprit la buticul din colt sa-mi iau un pachet de tigari.... Mie imi da aripi ploaia , ma renaste din cenusa grijilor si necazurilor ...Incerc sa inspir tot aerul asta ud si sa-l pastrez in amintirea gandurilor...Sa nu-l uit in vremi de caldu

    M-am tot gandit sa va spun sau nu , un lucru. Nu ca ar fi ceva jenant , ci pentru ca nu stiu daca m-ati crede.  Eram copil , nu aveam mai mult de 6 ani . Mamaia , sufletul si salvarea noastra, era plecata cam de o saptamana la Bucuresti , la fata ei. O chemase sa o mai ajute si pe ea. Si de obicei statea cel putin o luna , daca nu mai bine...   In dimineata aceea ne-am trezit pe la 8. Eram singuri acasa, eu si sora mea. Seara mama si tata se certasera rau  , tata venise mort de beat si sparsese prin casa ,  facuse mare scandal.... Noi plansesem cateva ore bune , inainte de a adormi. Dimineata cand ne-am trezit , sora mea mi-a zis :  - Hai sa ne rugam , sa vina mamaia inapoi !  - Da , dar doar a plecat de cateva zile , crezi tu ca Dumnezeu ne va asculta ?am intrebat eu mirat. Dragii mei prieteni , asa cum eram, in pijamalute , ne-am ridicat in genunchi in mijlocului patului si am inceput sa ne rugam cu voce tare : - Da Doamne sa vina mamaia !... Si dupa fiecare propozitie

   Uneori , ca sa ne treaca vremea , in zilele vacantei mari , cand copiii plecau la bunici , la mare sau la munte , noi  care nu plecam niciodata nicaieri , ii mai trageam cate-o pacaleala bunicii ...    Mamaia se intorsese de la fata ei de la Bucuresti. Statuse vreme de doua luni plecata , iar noi ii dusesem dorul... Eram bucurosi nevoie mare , ca venise acasa ... Ne-am instalat in dormitorul mamei si am stat  cu ea si sora mea de vorba. Ea ne povestea ce ne mai faceau cei doi verisori de la Bucuresti , iar noi ii spuneam despre certurile parintilor... Orele se scurgeau, iar noi nu ne mai saturam de vorbit cu ea. La un moment dat se aude un zgomot puternic, pesemne pe sosea trecea o masina de tonaj greu. Mamaia mirata ne intreaba :  - Ce se aude maica ?... Fara sa gandeasca o secunda , sora-mea zice : trenul ! Noi stateam in centrul orasului , pe artera principala , iar gara era foarte departe de noi... - Ce tren , bia ? ! zice mamaia parca neincrezatoare Eu intru in jocul so