estetica-frumosului

     Este ceata. Dar incet-incet se ridica. Din biroul meu , vad strada. Va intrebati cum de scriu cand sunt la birou !? Ei bine , noi ne asteptam clientii , care nu mai vin . Cat sa lucrezi la trei hartiii ?! Din primavara anului trecut , afacerile sefului nostru au mers intr-un picaj clar. Nu mai suntem siguri  pe locul nostru de munca. Nu stim ce sa facem . Am folosit toate caile de promovare , pe care ni le-am permis , dar degeaba... Asa ca daca nu vindem nimic , nu suntem platiti. Si noi intelegem , pentru ca este logic. De unde sa luam bani , daca noi nu producem nimic!...   Sunt cativa pupincuristi care au acaparat toate afacerile din oras ! Astia si rahat daca ar vinde , s-ar cumpara!  Au mai aparut si cateva hipermarketuri si iata cum ne saracim singuri , cum ne pleaca si ultima bruma de banuti din oraselul nostru , vai mama lui...   Ne intrebam si noi unii pe altii , ce facem fratilor ?! Toti spun acelasi lucru : Te salut din mers ! Imi iau traista la spinare si

     Am plecat catre casa de la birou si mergand incet si gandind la ale mele , simt ca cineva ma trage de maneca. Ma opresc si in spatele meu statea zambind cu toata gura, colegul meu de banca , Valentin , colegul meu din scoala generala... Dupa ce ne-am tot imbratisat si ne-am tot intrebat : ce mai faci? si ne-am tot privit , pret de minute in sir, am pornit amandoi asa hai-hui prin orasul nostru , prafuit... Terminase liceul si facultatea  de imbunatatiri funciare , se angajase undeva pe langa Bran , dar cum politica romaneasca urca si coboara oamenii pe scara sociala , se reintorsese in oraselul nostru. Vanduse casuta , pe care si-o luase impreuna cu sotia sa, o oradeanca pe care o cunoscuse in ultimul an de facultate si cu care facuse un baiat , acum un vlajgan de 20 de ani si se mutasera int-un apartament cu doua camere , intr-un cartier din nordul orasului nostru. Ne-am povestit pe scurt , ce am facut  in toti acesti ani, ce ganduri si sperante avem , ce simpatii si antipatii po

            Undeva in noi , in mintea fiecaruia dintre noi , exista speranta , care plapaie si nu se stinge pana la final ... Priviti strada , uitati-va in ochii oamenilor pe langa care treceti ... Daca dati la o parte durerea si disperarea , daca faceti abstractie de saracia incrustata pe chipul romanului , veti putea citi licarirea sperantei ratacite undeva . in inima lui...   Astazi , o colega imi spunea , cu speranta :   - O da Domnul , si s-or angaja si copiii astia ai mei! Eu am privit-o si ea vazandu-mi intrebarea pe chip, a continuat sa-mi expuna gandurile ei : - Cine stie ! Cat o sa mai rabdam?! Pana la urma trebuie sa incepem sa o ducem mai bine !Prea multa saracie in popor si prea bogati  hotii astia care ne conduc de doua'j de ani! spuse ea si-si trecu mana prin par , suparata Am privit-o atent , ridurile si-au facut drum lung pe chipul ei , ochii au coborat in semn de tristete, iar colturile gurii s-au aliat cu sufletul femeii...   Daca vreti sa cunosteti roma

 O maturatoare isi face de lucru pe marginea drumului , un caine trece zgribulit pe langa ea si traverseaza atent strada. Ati observat cum trec cainii strada ?... Se uita in stanga si-n dreapta  si traverseaza numai daca nu vin masini. Bravo lor ! ... Astia par mai destepti decat noi  si nu se stie daca chiar nu sunt!...  Este o zi posomorata ,  cu un ger destul de molcom , cerul sta deasupra , doar sa cada . Trotuarele sunt goale , ici-colo cate un trecator , purtand mandru cateva sacose de la Kaufland , trece sfidand parca , saracia din jur...   Doua doamne s-au oprit de vorba si din gesturile lor , par a-si exprima nefericirile , una alteia ... De o vreme incoace , suntem mai saraci , mai fara speranta , ca pana acum... Stiti , parca inainte mai aveam pofta aceea de a va spune tot felul , acum cand vad ca toti in jurul meu se plang , ca sunt din ce in ce mai bolnavi si din ce in ce mai singuri , parca ma simt si eu la fel ...   Nu mai avem nimic, saracia ne-a acaparat de tot ,