Amintiri

          M-am departat de voi, pentru ca timpul a devenit prea compact, s-a strans in el si nu mai avem loc si de frumusetea noastra interioara, de ganduri si le lasam inlauntrul nostru, sa piara sau sa fiarba.
 Dar mi-amintesc. Asta e marea mea problema, ca mi-amintesc. si amintirile le compar cu astazi, cu fiecare clipa pe care-o traiesc.
  Existau niste vremuri demult. Si aveau un aer, pe care il puteai respira. Si feicare respiratie a ta, era frumoasa, pura, fara urma de meschinarie, fara ura, invidie.
  Mergeam uneori toamna sa ne plimbam. eram atat de tineri! Si o luam spre catedrala si in drumul nostru treceam pe langa un parculet, cu pomi tineri, niste meri padureti, cu frunze rosu-sangeriu si apoi treceam prin fata casei de cultura,, pe langa biblioteca si apoi ajungeam in fata catedralei. Pe partea cealalta era un parc, unde Duminica o fanfara, canta , iar oamenii stateau ore in sir si ascultau valsurile fanfarei...Ei bine, aceasta plimbare, in zilele cand ploile mocanesti nu incetau, era cel mai fermecator lucru cu putinta. Nu va puteti imagina, orasul plin de un aer atat de curat incat la fiecare pas, inspiram adanc si  simteam de parca eram in cel mai curat loc din lume! Nu va puteti imagina, cat era atat de libera soseaua , incat atunci cand trecea o masina tresaream! Nu va puteti imagina linistea si parca siguranta pe care o simteam plimbandu-ne pe strazi, pana tarziu in noapte!..Si vorbeam, filozofam despre lume si viata, despre cauza si efect despre iubire si noniubire, despre poeziile clasice si moderne, cantam piesele cenaclului Flacara sau le recitam versurile....unde ne-or fi timpurile cand am stiut sa fim atat de frumosi si atat de puri? Unde ne suntem noi, oamenii aia, care stiam atat de multe, care citeam atat de mult, oamenii aia atat de romantici, atat de puri si frumosi?!...unde ne-om fi?!