Copiii de la 402

    Miroase a copilarie!... Copilaria imi da putere si acum... Rar copilarie ca a noastra, copiii de la blocul 402.
In spatele blocului era tipografia , in curtea careia lucratorii plantau legume, cum se facea atunci in fata tuturor blocurilor. Cand ne razbea foamea, intram in curtea tipografiei si mancam cu pofta rosii coapte si zemoase, ingrijite cu atata drag de lucratorii tipografiei. Uneori fugeau dupa noi, dar bineinteles nu le dadeam satisfactia sa ne prinda! In fata blocurilor noastre era o straduta care se infunda in militie ( sic!) , unde deoparte si de alta a stradutei cresteau pruni si corcodusi. Cand fructele erau in parg , ne luam sare la noi si mergeam pe straduta cu pruni, ne cataram in pomi si mancam prune cu sare. Habar aveti ce gust, senzatia aceea o simt parca si acum!... Pe aceasi straduta , in curtea unei case, dar chiar in apropierea gardului , cresteau smochini zvelti si bogati, doamne, abia asteptam sa se coaca, nimic nu mai lasam!
  Stiti cati copiii eram noi in cartier? Numai pe scara noastra erau aproximativ 20 de copiii, in total cred ca depaseam 60, imaginati-va ce era afara cand ieseam toti la joaca!
  Vara faceam campionate de gimanstica, fetele aveau exercitii la sol, iar baietii priveau si aplaudau evolutiile lor. Dupa ce ne plictiseam, incepeam meciuri de handbal, fotbal si volei. Voleiul avea loc la bara de batut covoare.
  Parintii ieseau afara, mamele tricotau, coseau si stateau de vorba, iar tatii incingeau tablele pana tarziu in noapte. Era o comuniune, era o comunicare, o apropiere intre vecini pe care  nu o mai vezi nicaieri acum!
   Ascunsea era jocul care-i incanta si pe parinti, pentru ca fiind asa multi copii, era chiar palpitant.
" Ceapa , ceapa, stai in groapa, usturoi iesi din butoi" sau "Urma scapa turma"
 PIOOO! Va mai aduceti aminte strigatul asta, care era un fel de - stati putin, pauza..
''Ptiu, un' doi, trei pentru mine!'' Sau '' Zece, douazeci, treizeci..sutaaa, cine nu e gata il ia popa cu lopata''. Doamne cata frumusete aveau jocurile atunci!.. Sau " Tara, tara vrem ostasi! "strigau unii, iar altii raspundeau ''Pe cine?'' sau jocul Tarile, vi-l mai aduceti aminte?
 ''Sa fie , sa fie, cine sa fie?''
  Cand incepeam jocurile trebuia sa ne numaram: "antan tiri mogondan cara cara si principala moringo sfri". Sau : ''intr-un castel traia odata o printesa foarte toanta, ce culoare-avea rochia dupa ( sic!) ea , spune chiar tu din persoana ta''. Ehei,ce distractie se incingea, pe urma!
  Mingea a facut parte din copilaria mea, eu nu puteam trai fara minge. Eu eram printre primii copiii care ieseam afara si ca sa stie ceilalti ca am iesit, incepeam sa bat mingea pe aleile blocului, pana zgomotul ii scotea cate unul , cate unul afara. De aia mama imi zicea ca eu sunt "tartorul dracilor". Adevarul ca fiind asa multi, devenisem spaima adultilor, care nu ne mai faceau fata!
  Ca in otice cartier , si noi am avut batranii care nu ne lasau sa ne jucam, pentru ca la pranz le tulburam somnul de dupa amiaza. Stiti ca de la ora 13 pana la 16, nu mai aveai voie sa faci zgomot, se pusesera si afise in scarile blocurilor. Noi totdeauna am crezut ca din cauza noastra se luase aceasta masura.
  Ei, dar noi i-am avut pe Mosul si Baba, erau doi batranei , care fix la ora 13 ieseau pe balcon cu un ceas de masa in mana si strigau la noi sa plecam in casa. De fiecare data nu plecam pana nu cobora Mosul din bloc si nu ne fugarea cu bastonul ridicat deasupra capului, uneori aruncau cu cartofi in noi, dar aveau si partea lor buna. Batraneii aveau si o casa in oras si cand li se coceau merele ne strigau de la balcon si ne dadeau mere.
  Doua veri la rand, am organizat, noi copiii, initiativa a fost a noastra, carnaval. Am fost dati si la ziar. Ne costumam in printi, pirati, ( eu in Ismail) printese, vrajitoare si ne dadeam premii: o eugenie si o ciocolata mica Vladut. Dupa care urma dansul, un vecin de la parter scotea pe geam un casetofon si ne punea muzica.
  Va miroase a copilarie? ...
 Razboaie, am avut si noi. Cu topoganenii. Asa le spuneam copiilor de la blocurile din spate, unde erau doua topogane si un leagan.
 Iarna faceam cazemate in zapada si cand incingeam bataia cu bulgari, trecatorii se opreau si ne priveau amuzati. Ce oameni de zapada faceam, cu cratiti in cap, cu nas din morcovi , oameni de zapada uriasi, dar nu unul, cate 6-7 oameni , care mai de care mai mari si mai frumosi!
 Doamne, ce copilarie frumoasa am avut, uneori cand merg pe strada si vad bietii copii cu parintii prin parcuri, mi se face o mila de nu mai pot! Un lucru asi vrea sa-i intreb pe parinti? De ce nu va invatati copiii sa joace jocurile pe care toti le-am jucat?
  Cand va vad dragi parinti, ca va stregeti copiii pe maini cu servetele umede, ca aveti la voi pachetelul cu mancare si sticluta cu apa, ca sariti la fiecare cazatura a copilului, ca daca copilul face doi pasi mai departe il strigati sa vina inapoi, ca le carati voi ghiozdanele pe drumul spre scoala si inapoi, ca-i impodobiti ca pe niste papusi de plastic, ca nu le dati voie sa tipe ,sa strige , sa alerge de nebuni, am senzatia ca nu sunteti reali, ca va prefaceti, ca faceti lucrurile astea doar de fatada....Va roaga un copil batran, lasati copiii sa se joace, e dreptul lor de copiii sa se murdareasca, sa manance dupa jos, sa se lupte cu ghiozdanele pe drumul spre casa, sa se imbrace asa cum vor, sa fie murdari, sa alerge pana nu mai pot, sa transpire, sa rabde de foame si de sete de dragul jocurilor, sa va vina vecinii la usa si sa va reclame copilul, sa se bata cel putin odata cu un alt copil, sa faca galagie, sa bata mingea si sa sparga cel putin un geam. E dreptul lor de copii.
  A fi copil inseamna  fericirea deplina  pe care doar copil fiind ,o poti simti. Apoi dispare brusc.
    Lasati-va copiii sa fie copiii, pentru ca nu vor mai avea o alta sansa!....
  
                                                       PS. daca sunteti unul din copiii de la blocul 402 , dati-mi un semn!
                       batranul Moromete, copilul de altadata...